Alzheimer: Povestea mamei mele. Mamă, nu mă uita!
Alzheimer: Povestea mamei mele. Mamă, nu mă uita!
Textul original Engleză tradus în română
Textul original Engleză tradus în română
Descriere
Povestea mamei noastre – o femeie care a iubit profund și pe care o prețuim acum cu toată dragostea noastră
Mama noastră a fost întotdeauna inima familiei noastre. Ea era cea care ne oferea zâmbete, îmbrățișări, sfaturi și acele prânzuri calde de duminică pe care le așteptam cu toții cu nerăbdare. Astăzi, ea are 61 de ani și suferă de Alzheimer în stadiu moderat.
Fiecare zi este diferită pentru ea – uneori își amintește, alteori se pierde în gânduri și amintiri care nu mai au contururi clare. Uită nume, locuri, chiar și fețe cunoscute... dar un lucru care nu se estompează niciodată este dragostea ei. Chiar și când nu-mi știe numele, ochii ei spun: „Te iubesc”. Și noi o iubim, mai mult decât pot exprima cuvintele.
Sunt fiica ei și mi-am părăsit locul de muncă pentru a avea grijă de ea acasă. Am vrut să aibă parte de liniște, siguranță și confortul unui mediu familiar, pentru că știu cât de important este acest lucru pentru cineva care suferă de Alzheimer. Tatăl meu, deși este pensionar, încă lucrează cu jumătate de normă pentru a ne ajuta să ne acoperim nevoile de bază. Împărțim îngrijirea, dar cea mai mare parte cade asupra mea. Este solicitant din punct de vedere emoțional, fizic și financiar.
În fiecare zi ne confruntăm cu cheltuieli pentru medicamente, produse de igienă, dispozitive de mobilitate și lucruri de zi cu zi, cum ar fi mâncarea, electricitatea și transportul la vizitele la medic. Nu ne-am imaginat niciodată că vom cere ajutor, dar acum avem cu adevărat nevoie de el.
Dacă decideți să susțineți campania noastră de strângere de fonduri, ne ajutați nu numai financiar, ci și emoțional, oferindu-i mamei noastre șansa de a rămâne acasă cât mai mult timp posibil, înconjurată de dragoste, în loc să fie izolată între zidurile reci ale unei instituții.
Vă mulțumim din suflet că ați citit povestea noastră și că ne ajutați să o ținem pe mama noastră acasă, acolo unde îi este locul.
Cu dragoste și recunoștință,
O fiică care nu va uita niciodată