În 2019, viața familiei noastre s-a schimbat complet. Mama actualei mele soții a murit; cele două erau extrem de apropiate și erau cele mai bune prietene. În același timp, eu treceam printr-o perioadă foarte dificilă a procesului de divorț din cauza violenței fostei mele soții. În cadrul procesului, au fost pronunțate de mai multe ori interdicții de apropiere, a avut loc și spitalizarea forțată a fostei soții, precum și acte de violență asupra fiicelor mele. Întreaga agonie s-a târât prin instanțe aproape trei ani, până când avizul expertului a confirmat definitiv că fiicele mele rămân cu mine.

În toți acești ani, partenera mea a fost alături de mine și de copiii mei și ne-a ajutat să recâștigăm sentimentul de siguranță și de cămin. Ne-am dorit foarte mult un copil împreună, dar nu am reușit mult timp, nici măcar prin proceduri de FIV. Pe lângă stresul psihic, am trăit foarte modest, deoarece cea mai mare parte a veniturilor mele a fost reprezentată de cheltuielile cu avocații și procedurile, iar în urma noastră au rămas și câteva datorii.

După ani de luptă, am reușit în sfârșit să ne normalizăm oarecum viața. Soția a rămas însărcinată și ne-am căsătorit. Sarcina a fost însă foarte riscantă. În săptămâna a 22-a, a fost transferată de urgență de la SB Slovenj Gradec la UKC Ljubljana, unde medicii au reușit să salveze copilul și să prevină nașterea prematură. În perioada 5 noiembrie – 29 ianuarie, a trebuit să stea imobilizată în spital, fără să se ridice din pat. Fiul nostru s-a născut apoi prematur, în săptămâna a 32-a, a fost la terapie intensivă și în incubator, dar, ca un adevărat mic luptător, a reușit să scape.

În această perioadă, pe lângă slujba mea obișnuită, am avut grijă singur de fiicele mele și, în același timp, de mama mea, deoarece în această perioadă a murit și tatăl meu, care a fost pentru mine un mare model, prieten și sprijin. După moartea lui, a trebuit să-l despăgubesc și pe fratele meu, așa că m-am îndatorat din nou și am contractat un credit ipotecar, pe care îl voi rambursa în următorii 20 de ani.

În ciuda tuturor încercărilor grele, încercăm să rămânem o familie unită și plină de dragoste. Soția mea le-a oferit tuturor copiilor mei multă dragoste, căldură și un sentiment de siguranță, deși ea însăși nu a avut în tinerețe ocazia unei copilării fără griji sau a unor vacanțe la mare. De aceea, aș dori să-i ofer, în semn de mulțumire, câteva zile de vacanță de familie fără griji, care ar însemna pentru noi mult mai mult decât o simplă odihnă – ar însemna un moment de liniște, de unitate și o amintire frumoasă după toți acești ani de lupte.

Astfel, aș dori să o bucurez și pe fiica mea cea mare, care, în ciuda experiențelor grele din copilărie, este o elevă de nota zece și a primit distincția primarului. Din cauza traumelor pe care le-a suferit din cauza mediului violent, ea încă urmează terapie psihologică, dar în fiecare zi se străduiește cu curaj să meargă mai departe. De aceea, îmi doresc ca, după mult timp, să trăim împreună, ca familie, ceva frumos și fără griji.