Pe vremuri, îmi imaginam că, în tinerețe, noi suntem cei care avem nevoie de sprijin, că, odată ajunși la maturitate, ne întreținem singuri, iar la vârsta maturității, când ne-am atins scopul, poate vom putea împărți și altora din ceea ce avem.

Dar, din fericire, am învățat cât de mare prostie este aceasta.

Mă numesc Dóra. Sunt biolog și conduc un laborator la München, într-o companie care dezvoltă dispozitive medicale de diagnosticare, integrată într-una dintre cele mai mari companii producătoare de imprimante din lume. Fiind o companie internațională, am colegi de multe naționalități. Unii au fugit din Ucraina din cauza războiului, iar alții au venit din Islanda, una dintre cele mai sigure insule din lume. Toți au motive să facă donații. Unii știu ce înseamnă să trăiești în lipsuri, iar alții au fost învățați de mici să facă acte de caritate, datorită economiei puternice a țării lor.

De la ei am învățat cât de bine te simți când dai.

Odată, cu puțin înainte de Crăciun, am mers împreună cu câțiva colegi să împărțim mâncare celor nevoiași. M-am gândit să ajut, că va face bine să dau puțin. Dar nu mă așteptam la cât de mult voi primi eu. Ceea ce am văzut acolo a fost că oameni care nu se cunoșteau s-au simțit mai apropiați unii de alții, fețele celor abătuți s-au luminat și s-a deschis un fel de canal de comunicare între cei care, în alte circumstanțe, nu ar fi vorbit niciodată unul cu celălalt. O fericire deosebită s-a așezat asupra locului. A fost magic. Ceea ce s-a întâmplat acolo nu poate fi uitat. A fost un moment decisiv. Cu siguranță pentru mine și cine știe pentru câți dintre cei prezenți acolo.

După ce am terminat și m-am îndreptat spre casă, am simțit un gol dureros și mi-am dorit ca nu ar fi fost seara târziu și distribuirea de mâncare să mai dureze.

Așa am decis că nu vreau să mă ocup de altceva. Vreau să ajut pe alții peste tot. Totuși, nu pot și nici nu vreau să aleg cine să primească ajutor. Sunt prea multe lipsuri și prea mare inegalitatea economică în lume.

Deoarece nu am știut niciodată să gândesc la scară mică, am decis să devin pilot, care transportă pachete de ajutor acolo unde este nevoie.

Vreau să fac ceva pentru lume, ca să fie un loc puțin mai bun, să fie puțin mai multă iubire, ca să pot fi un canal pentru iubirea care curge în lume, din care nu se poate da niciodată destul.

Scopul meu este să înființez o fundație care să transporte pachete de ajutor oriunde în lume cu un avion de marfă.

Pentru asta trebuie să obțin licența de pilot. Pentru transportul pachetelor va fi nevoie de un avion cu mai multe motoare. Licența de pilot costă aproximativ 4 milioane de forinți (10.000 €) și poate dura 1,5-2 ani până o obțin. Programul de studiu este intens, de aceea mi-am redus programul de lucru, ceea ce implică o scădere a salariului și epuizarea economiilor. Din acest motiv am nevoie de sprijin. Economiile pe care le am îmi acoperă cheltuielile pentru 2 ani, lucrând cu jumătate de normă.

Mi-ar plăcea să primesc sprijin financiar pentru a acoperi costurile cursului de pilotaj.

Visul meu este ca, după Crucea Roșie, lumea să cunoască încă un simbol care va însemna întotdeauna ajutorul. Simbolul fundației va fi fluturele alb, datorită efectului fluturelui. O singură mică intenție bună poate avea un impact uriaș asupra vieții altora, în cealaltă parte a lumii. Fluturele și-a fluturat aripile la o distribuire de alimente din München și cine știe cât de departe va ajunge impactul său...

Mulțumesc din suflet pentru orice ajutor și îți doresc să te bucuri și tu de fericirea pe care am simțit-o eu la distribuirea de alimente. Îmi doresc ca, într-o zi, să pot fi eu de ajutorul tău.