🇭🇺Ajutați-mă să nu-mi petrec tinerețea între patru pereți și toaletă!

Dragi prieteni, cunoștințe și oameni binevoitori!

Pentru un băiat de 24 de ani, viața ar trebui să însemne terenul de baschet, plimbările cu bicicleta împreună și libertatea. Pentru mine, însă, realitatea este cu totul alta. În timp ce colegii mei își planifică viitorul, zilele mele sunt determinate de o boală gravă a pancreasului, care a preluat complet controlul asupra vieții mele.

Mulți au auzit deja despre viața cu boala Crohn. Și acestea sunt afecțiuni care pun la încercare omul, dar boala mea este și mai nemiloasă. Nu trebuie să mă lupt doar cu durerea, ci și cu situația nedemnă de a-mi petrece cea mai mare parte a zilelor stând pe toaletă. Uneori trebuie să merg la toaletă la fiecare jumătate de minut, ceea ce face practic imposibil să ies din casă sau chiar să petrec o oră fără griji cu prietenii mei.

Din cauza bolii mele, corpul meu nu funcționează la fel ca al celorlalți. E ca și cum aș fi legat de baie cu un lanț invizibil. În timp ce pentru alții este ceva firesc să se urce pe bicicletă sau să meargă la terenul de baschet, pentru mine acesta este un vis de neatins. Și eu îmi doresc doar o viață normală. Aș vrea să fiu o persoană „obișnuită”, care nu se teme de următorul atac și pentru care vederea hârtiei igienice și a gresiei nu reprezintă tot universul.

Această boală nu numai că îmi macină corpul, dar îmi și răpește libertatea. Apelez la voi pentru că nu vreau să mă resemnez cu faptul că tinerețea mea se va pierde între patru pereți. Orice sprijin, oricât de mic ar fi, mă apropie cu un pas de tratamentele, dispozitivele de asistență sau reabilitarea care îmi pot reda mobilitatea și demnitatea umană.

Vă rog, ajutați-mă să nu doar supraviețuiesc, ci să pot trăi în sfârșit! Ajutați-mă să pot practica din nou sportul și să nu boala mea, ci dorințele mele să determine cine sunt.

Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare distribuire și pentru fiecare sprijin!

EN:

Vă rog să mă ajutați, ca să nu-mi petrec tinerețea închis între patru pereți și o toaletă.

Dragi prieteni, cunoștințe și oameni cu suflet bun,

Pentru un tânăr de 24 de ani, viața ar trebui să însemne terenuri de baschet, plimbări cu bicicleta alături de prieteni și libertate. Pentru mine, însă, realitatea arată cu totul altfel. În timp ce oamenii de vârsta mea își planifică viitorul, viața mea de zi cu zi este controlată de o boală pancreatică severă care mi-a acaparat complet viața.

Mulți oameni au auzit despre viața cu boala Crohn. Aceste afecțiuni sunt deja extrem de dificile, dar boala mea este și mai implacabilă. Nu trebuie să lupt doar cu durerea constantă, ci și cu realitatea umilitoare că îmi petrec cea mai mare parte a zilelor stând pe toaletă. Uneori trebuie să merg la toaletă la fiecare treizeci de secunde, ceea ce face practic imposibil să ies din casă sau chiar să petrec o singură oră fără griji cu prietenii mei.

Din cauza bolii mele, corpul meu nu funcționează așa cum o fac alții. Mă simt de parcă un lanț invizibil mă leagă de baie. În timp ce alții pot sări în mod natural pe bicicletă sau să meargă să joace baschet, pentru mine acesta este un vis de neatins. Vreau doar o viață normală. Vreau să fiu o persoană „obișnuită” – cineva care nu trăiește cu teama următorului atac și a cărui lume nu este definită de hârtia igienică și de gresia din baie.

Această boală nu doar îmi consumă corpul; îmi fură și libertatea. Apelez la voi pentru că nu vreau să accept ca tinerețea mea să se piardă între patru pereți. Fiecare gest de sprijin, oricât de mic, mă apropie cu un pas de tratamente, de dispozitive medicale sau de reabilitare care mi-ar putea reda mobilitatea și demnitatea umană.

Vă rog să mă ajutați nu doar să supraviețuiesc, ci să trăiesc în sfârșit. Ajutați-mă să mă întorc la sport și permiteți visurilor mele – nu bolii mele – să definească cine sunt.

Cu sinceră recunoștință, vă mulțumesc pentru fiecare distribuire și fiecare gest de sprijin.

Ajutați-mă să scap din sclavia celor patru pereți și a toaletei!

Dragi prieteni, cunoștințe și oameni cu inima bună!

Pentru un băiat de 24 de ani, viața ar trebui să se învârtă în jurul terenului de baschet, al plimbărilor comune cu bicicleta și al sentimentului de libertate. Pentru mine, însă, realitatea arată cu totul altfel. În timp ce colegii mei își planifică viitorul, viața mea de zi cu zi este dictată de o boală gravă a pancreasului, care a preluat complet controlul asupra mea.

Mulți oameni au auzit de boala Leśniowski-Crohn sau de viața cu o stomă (intestinul scos la suprafață). Sunt experiențe extrem de dificile, dar boala mea este și mai nemiloasă. Trebuie să mă lupt nu doar cu o durere ascuțită, ci și cu o situație umilitoare, în care îmi petrec cea mai mare parte a zilei la toaletă. Sunt momente când trebuie să alerg acolo la fiecare jumătate de minut, ceea ce practic îmi face imposibil să ies din casă sau să petrec măcar o oră cu prietenii.

Din cauza bolii, corpul meu nu funcționează la fel ca al celorlalți. Mă simt de parcă aș fi legat de baie cu un lanț invizibil. Ceea ce pentru alții este natural – cum ar fi mersul pe bicicletă sau aruncarea la coș pe terenul de sport – pentru mine rămâne un vis de neatins. Și eu vreau pur și simplu să trăiesc normal. Vreau să fiu un om „obișnuit”, care nu tremură în fața următorului atac și pentru care lumea nu se rezumă doar la vederea gresiei din baie.

Această boală nu numai că îmi distruge organismul, dar îmi răpește tinerețea și libertatea. Mă adresez vouă, pentru că nu vreau să mă împac cu ideea că cei mai frumoși ani ai mei vor dispărea în spatele ușilor închise ale camerei. Orice sprijin, chiar și cel mai mic, mă apropie de tratament, de medicamente sau de reabilitare, care îmi pot reda capacitatea fizică și demnitatea umană.

Vă rog, ajutați-mă să nu mai vegetez și să încep în sfârșit să trăiesc! Ajutați-mă să mă întorc la sport, pentru ca pasiunile mele, și nu boala, să decidă cine sunt.

Vă mulțumesc din toată inima pentru fiecare distribuire și fiecare donație! 🇵🇱