Stimați,

m-am gândit mult dacă să scriu asta. Nu mi-e ușor. Dar uneori vine momentul când trebuie să recunoști că nu mai poți singur. Și că singura cale de a merge mai departe este să ceri ajutor.

Cu ceva timp în urmă, m-am despărțit de partenera mea. Copiii au rămas cu ea, așa că i-am lăsat casa — am vrut ca ei să aibă un cămin sigur. Dar casa a fost vândută ulterior. Tot ce am construit a dispărut. Cu toate acestea, am rămas alături de fiica mea, care se lupta cu dependența. Am ajutat-o cât de mult am putut. Am trecut împreună prin iad, dar astăzi ea este pe drumul cel bun. Am salvat-o — și asta înseamnă pentru mine mai mult decât orice.

Dar această perioadă a lăsat urme. Din cauza datoriilor și a cheltuielilor, mi-am pierdut mașina și am intrat în dificultăți financiare. Cu toate acestea, am un loc de muncă și mă străduiesc din răsputeri.

Acum locuiesc la părinții mei, care sunt grav bolnavi. Mama se luptă cu cancerul, iar tatăl meu se află, de asemenea, într-o stare de sănătate precară. M-am mutat înapoi acasă pentru a-i ajuta. Casa este veche, ferestrele lasă frigul să pătrundă, iar soba și-a făcut de mult datoria. Iarna se apropie — și aș dori să le ofer măcar căldura unui cămin.

Nu pot obține un credit. Am încercat. Dar trecutul mă urmărește. De aceea apelez la voi. Cu ultimele puteri și cu mult curaj.

Dacă puteți ajuta — cu o donație, cu muncă, cu un sfat — vă voi fi nemărginit de recunoscător. Nu pentru mine. Pentru părinții mei. Ca să le ofer măcar în aceste vremuri grele puțină demnitate și căldură.

Vă mulțumesc că ați citit. Vă mulțumesc că nu vă este indiferent.

Cu respect,  

Bostjan