Moooonia, Monika, trezește-te! Ridică-te! Ai dormit destul. Ajunge! Vino înapoi la noi!

Împreună putem realiza mai multe!

Să o ajutăm pe Monica să iasă din captivitate, să o ajutăm să-și recapete sănătatea.

Iubita și singura noastră fiică, Monika, într-o zi obișnuită de lucru, în dimineața zilei de 9 octombrie 2024, a plecat veselă la serviciu. 

Era foarte fericită că, după absolvirea Academiei de Arte, obținuse un post în domeniul ei de specialitate.

Dar nu avea să ajungă la serviciu, pentru că pe harta vieții ei a apărut un punct de cotitură – un tragic accident de circulație – sau chiar două într-unul singur.  

Într-o clipă, a fost lovită de o căprioară care a ieșit în viteză din pădure pe șosea, cântărind peste 200 de kilograme, iar o fracțiune de secundă mai târziu a fost lovită mortal frontal de un vehicul care circula cu viteză din sens opus.

Inima Monicăi a încetat să mai bată. Era blocată în mașină, inconștientă și fără niciun semn de viață. Pompierilor și echipei medicale care au sosit la locul accidentului le-a reușit să-i restabilească circulația după câteva minute de resuscitare curajoasă. Nici ei nu-și puteau crede ochilor în fața miracolului care se întâmplase.

În opinia lor, victimele cu astfel de leziuni sunt pierdute pentru totdeauna încă de la locul accidentului.

După transportul cu elicopterul LPR la Spitalul Universitar din Opole, Monika a fost supusă unei serii de operații complexe, printre care stabilizarea șoldului drept contuzionat, a unui picior fracturat și, mai ales, o operație neurochirurgicală care i-a salvat viața, deoarece, așa cum ne-a spus medicul la primul contact în secția de terapie intensivă, Monika era la un pas de a rămâne fără cap. Avea vertebre cervicale fracturate de la C0 la C3, ambii condili occipitali cu deplasare spre interior, măduva spinării secționată, numeroase hematoame, inclusiv în artera carotidă, în regiunea hipofizei (...). Creierul ei fusese hipoxic timp de câteva minute. În opinia medicilor, singura parte a creierului care se afla în stare optimă era cea responsabilă de respirație. Existau îngrijorări justificate cu privire la faptul dacă Monika va supraviețui nopții de după operație, dacă măduva spinării grav afectată va fi capabilă să-i mențină funcțiile vitale pe o perioadă mai lungă de timp. Verdictul a fost: chiar dacă ar supraviețui, nu și-ar putea mișca nici brațele, nici picioarele, nu ar mai avea contact cu realitatea, deoarece o parte semnificativă a creierului ei – lobii frontali, parietali, temporali și occipitali (...) – murise ca urmare a hipoxiei de lungă durată. 

Monika a supraviețuit și este în viață. Este o minune. Au trecut acum 6 săptămâni de la acest tragic accident. Fiica noastră, slăbită de o operație ortopedică grea, a câștigat multe bătălii. A învins de două ori o pneumonie, de două ori o conjunctivită și alte bacterii septice care voiau să ne-o ia. 

Din 9 octombrie 2024 suntem lângă ea în fiecare zi. Parcurgem zilnic 300 de kilometri de la domiciliul nostru până la spital și înapoi, pentru a vorbi cu Monia, a-i cânta, a-i pune muzică, a-i masa fața, a-i mângâia mâinile fragile, mâinile și picioarele, pentru a-i stimula toate simțurile și receptorii, pentru a-i stimula activitatea, dorința de a se întoarce în lumea noastră. Medicii constată pe monitoarele conectate că activitatea ei vitală crește semnificativ în timpul vizitelor noastre. Acest lucru ne dă speranță și putere de a acționa.

Avem primele succese. Chiar și medicii au privit-o pe Monika cu neîncredere timp de o săptămână. Monika deschide ochii, reacționează la ora din zi și din noapte, reacționează la lumină, a început să clipească, a început să-și miște gura, să facă propriile ei expresii faciale unice, își întoarce ușor capul dintr-o parte în alta, reacționează foarte puternic la cea mai ușoară atingere, îndoind ambele picioare la genunchi, își poate strânge mâna involuntar (...) și, nu cu mult timp în urmă, nu ar fi trebuit să supraviețuiască, nici măcar nu ar fi trebuit să clipească.

Încercăm să o înscriem pe Monika în programul de trezire pentru adulți aflați în comă cerebrală, pentru că Monika, pe care nu am menționat-o până acum, este o femeie adultă, frumoasă, de 29 de ani, o fecioară timidă, care era gata să-și întemeieze propria familie.

Suntem în contact cu o serie de instituții medicale și secții de spital care oferă acest tip de tratament pentru pacienții în comă și derulează programe de 12 luni. Printre acestea se numără, de exemplu: „Budzik dla Dorosłych” din Varșovia, „Rehstab” din Limanowa, spitalul din Częstochowa, din Jastrzębie Zdrój, din Brzeg sau „Repty” din Tarnowskie Góry (...).

Din păcate, peste tot trebuie să aștepți până la 12 luni pe lista de așteptare pentru internare, iar în fiecare localitate așteaptă între 2,3 și 8 persoane înaintea Monikăi. La sfârșitul anului, fiecare instituție rămâne fără fonduri din Fondul Național de Sănătate pentru a subvenționa tratamentul, iar noile decizii privind limitele vor fi luate abia la începutul anului 2025. Totuși, pentru Monika, fiecare zi de întârziere în reabilitarea profesională înseamnă o șansă mai mică de a se întoarce în lumea oamenilor conștienți, relativ în formă și sănătoși.

O tabără privată de reabilitare pentru Monika, cu asistență medicală profesională asigurată de o echipă medicală zilnică, neuroreabilitare, neurologie, musicoterapie, hidroterapie etc., costă aproximativ 15 000 PLN pentru un sejur de două săptămâni într-un centru. Costurile lunare pentru participarea la un program privat de reabilitare, cum ar fi cel oferit de „Budzik” din Varșovia, se ridică la aproximativ 35 000 PLN pe lună. Din păcate, nu ne putem permite acest lucru. Credem că aproape nimeni nu își poate permite o astfel de cheltuială, chiar dacă este vorba de un obiectiv atât de important în viață.

Eu, mama Monikăi, mi-am părăsit deja locul de muncă pentru a fi alături de Monika și a-i sprijini procesul de vindecare. În situația în care ne aflăm, nu aș fi în măsură să mă dedic muncii mele. În prezent, primesc indemnizație de boală din cauza unei căderi nervoase, dar în câteva luni îmi voi epuiza concediul medical (...). Tatăl Monikăi lucrează într-un mic atelier auto privat, iar venitul său ajunge, în situația actuală, pentru taxe, benzină pentru deplasările zilnice către și de la apartamentul Monikăi și pentru alimente modeste.  

Monika a lucrat, astfel încât a acumulat provizoriu indemnizație de boală, dar nu o poate folosi singură, nu poate avea grijă singură de bunăstarea ei, iar noi, părinții ei, nu vrem și nu putem dispune de resursele ei financiare, cel puțin nu până când instanța nu ne va numi tutori legali, iar acest lucru durează (...).

În această situație, ne adresăm dumneavoastră, dragi cititoare și cititori, pentru ajutor financiar, chiar dacă va fi o sumă cât mai mică, care îi va ajuta pe Monika și pe părinții ei în prima fază a tratamentului Monikăi, adică asigurarea șederii ei într-un centru specializat în tratarea persoanelor - trezire din comă cerebrală la adulți, deoarece spitalul din Opole, în care se află în prezent, nu vede niciun motiv pentru tratamentul ei la terapie intensivă, ortopedie sau în altă secție a spitalului.

În cazul în care Monika, Doamne ferește, nu se califică pentru niciunul dintre programe, deoarece trebuie să îndeplinească anumite criterii medicale, sau dacă finalizează un astfel de program de 12 luni și îi este posibil să se întoarcă acasă, vom folosi banii strânși pentru a-i adapta locuința la funcționarea zilnică și la reabilitare și pentru a asigura îngrijirea profesională. 

Vă mulțumim din suflet în avans pentru orice ajutor, în numele nostru și mai ales în numele Monikăi!