Moooonia, Monika trezește-te! Ridică-te! Ai dormit destul de mult. Ajunge acum! Întoarce-te la noi!

Împreună putem realiza mai mult!

Să o ajutăm pe Monica să iasă din captivitate, să o ajutăm să se facă bine din nou.

Singura și iubita noastră fiică, Monika, într-o zi obișnuită de lucru, în dimineața zilei de 9 octombrie 2024. se îndrepta fericită spre serviciu.

Era foarte fericită că obținuse un loc de muncă în profesia ei după absolvirea Academiei de Arte.

Dar nu avea să ajungă la serviciu, pentru că harta vieții sale arăta un punct de cotitură - un tragic accident rutier - sau două într-unul.

Într-o clipă a fost lovită impetuos de o căprioară care a ieșit din pădure pe șosea cu o greutate de peste 200 de kilograme, iar o fracțiune de secundă mai târziu a fost lovită mortal în plin de un vehicul care circula cu viteză în sens opus.

Inima Monicăi a încetat să mai bată. A fost prinsă în mașină, inconștientă și fără niciun semn de viață. Pompierii și echipa medicală care au ajuns la fața locului au reușit să restabilească circulația după câteva minute de resuscitare curajoasă. Nu le venea să creadă minunea care avusese loc.

În opinia lor, victimele cu astfel de leziuni sunt pierdute pentru totdeauna la locul accidentului.

După ce a fost transportată cu elicopterul LPR la Spitalul Universitar din Opole, Monika a suferit o serie de operații complexe, inclusiv stabilizarea șoldului drept zdrobit, a unui picior rupt și, mai presus de toate, o operație neurochirurgicală salvatoare, deoarece, după cum ne-a spus medicul la primul contact în unitatea de terapie intensivă, capul Monicăi era aproape smuls. Avea vertebrele cervicale de la C0 la C3 rupte, ambii condili occipitali cu deplasare spre interior, măduva spinării sfâșiată, numeroase hematoame, inclusiv în artera carotidă, în regiunea hipofizară (...). Creierul ei a fost în hipoxie timp de mai multe minute. Potrivit medicilor, doar partea creierului responsabilă de respirație era în cea mai bună stare. Existau îngrijorări legitime cu privire la faptul dacă Monika va supraviețui nopții de după operație și dacă măduva spinării, grav afectată, va fi capabilă să îi mențină funcțiile vitale pe o perioadă mai lungă de timp. Verdictul a fost că, chiar dacă ar fi supraviețuit, nu și-ar fi putut mișca brațul sau piciorul, nu ar mai fi avut niciun contact, deoarece o parte semnificativă a creierului său - lobii frontal, parietal, temporal și occipital (...) - murise ca urmare a hipoxiei prelungite.

Monika a supraviețuit și este în viață. Este un miracol. Au trecut deja șase săptămâni de la acest tragic accident. Fiica noastră, slăbită de o operație ortopedică gravă, a câștigat multe bătălii. A alungat de două ori pneumonia, a învins de două ori conjunctivita și alte bacterii septice care au încercat să o ia de lângă noi.

De la 9 octombrie 2024 suntem cu ea în fiecare zi. Conducem 300 de kilometri de la casa noastră la spital și înapoi în fiecare zi pentru a vorbi cu Monia, a-i cânta, a-i pune muzică, a-i masa fața, a-i mângâia mâinile fragile, mâinile și picioarele, a-i stimula toate simțurile și receptorii, a-i stimula activitatea, dorința de a se întoarce în lumea noastră. Medicii observă pe monitoarele conectate că activitatea lor vitală crește semnificativ în timpul vizitelor noastre. Acest lucru ne dă speranță și puterea de a acționa.

Avem primele noastre succese. Doctorii înșiși au privit-o pe Monika neîncrezători timp de o săptămână. Monika deschide ochii, reacționează la ora din zi și din noapte, reacționează la lumină, a început să își miște ochii, a început să își miște gura, să își facă propriile fețe unice, își întoarce ușor capul de pe o parte pe alta, reacționează foarte puternic la cea mai ușoară atingere prin îndoirea ambelor picioare la nivelul genunchilor, își poate strânge mâna involuntar (...) și nu cu mult timp în urmă nu ar fi trebuit să supraviețuiască, nu ar fi trebuit nici măcar să miște o pleoapă.

Încercăm să o lăsăm pe Monika să participe la programul de trezire pentru adulții aflați în comă cerebrală, pentru că Monika, pe care nu am menționat-o încă, este o femeie adultă, frumoasă, în vârstă de 29 de ani, o virgină rușinată, care recent era pregătită să își întemeieze propria familie.

Suntem în contact cu o serie de unități sanitare și departamente spitalicești care oferă acest tip de tratament pentru pacienții aflați în comă și desfășoară programe de 12 luni. Acestea sunt, de exemplu: "Budzik dla Dorosłych" din Varșovia, "Rehstab" din Limanowa, spitalul din Częstochowa, din Jastrzębie Zdrój, din Brzeg sau "Repty" din Tarnowskie Góry (...).

Din păcate, peste tot trebuie să aștepți până la 12 luni la coadă pentru admitere, în fiecare loc 2,3 până la 8 persoane așteaptă în fața Monicăi. La sfârșitul anului, fiecărei unități îi lipsesc fondurile de la Fondul Național de Sănătate pentru subvenționarea tratamentului, iar noile decizii de limitare nu vor fi luate până la începutul anului 2025. Cu toate acestea, pentru Monika, fiecare zi de întârziere în reabilitarea profesională înseamnă mai puține șanse de a se întoarce în lumea oamenilor conștienți, rezonabil de în formă și sănătoși.

O tabără privată de reabilitare pentru Monika, cu îngrijire medicală profesională din partea unei echipe medicale zilnice, neuroreabilitare, neurologie, terapie prin muzică, hidroterapie etc. costă aproximativ 15 000 PLN pentru un sejur de două săptămâni într-un centru. Costul lunar al participării la un program de reabilitare privat, cum ar fi cel oferit de Budzik în Varșovia, este de aproximativ 35.000 PLN pe lună. Din păcate, nu ne putem permite acest lucru. Credem că aproape nimeni nu își poate permite o astfel de cheltuială, chiar dacă este un obiectiv atât de important în viață.

Eu, mama Monicăi, am renunțat deja la slujba mea pentru a fi alături de Monika și a-i susține procesul de vindecare. În situația în care ne aflăm, nu aș putea să mă dedic muncii mele. În acest moment sunt în concediu medical din cauza unei căderi nervoase, dar peste câteva luni îmi voi epuiza concediul medical (...). Tatăl Monicăi lucrează într-un mic atelier privat de reparații auto, iar veniturile sale în situația actuală sunt suficiente pentru onorarii, benzină pentru deplasările zilnice la și de la apartamentul Monicăi și pentru o alimentație modestă.

Monika a lucrat, astfel încât, pentru moment, a acumulat indemnizații de boală, dar nu le poate folosi singură, nu poate avea grijă de propria bunăstare, iar noi, părinții ei, nu vrem și nu putem dispune de resursele ei financiare pentru moment, cel puțin până când instanța nu ne va numi tutorii ei legali, iar acest lucru necesită timp (...).

În această situație, ne adresăm vouă, dragi cititori, pentru ajutor financiar, chiar dacă va fi vorba de o sumă cât mai mică, care să o ajute pe Monika și pe părinții ei în prima fază a tratamentului Monicăi, și anume asigurarea șederii acesteia într-un centru profesional de tratament al persoanelor - adulți treziți în comă cerebrală, deoarece spitalul din Opole, unde se află în prezent, nu vede nicio justificare pentru tratamentul ei în secția de terapie intensivă sau în secția de ortopedie sau în altă secție a spitalului.

În cazul în care Monika, Doamne ferește, nu este eligibilă pentru niciunul dintre programe, deoarece trebuie să îndeplinească anumite criterii medicale, sau dacă termină un astfel de program de 12 luni și devine posibil să se întoarcă acasă, vom folosi banii strânși pentru a-i adapta locul de reședință pentru funcționarea zilnică și reabilitare și pentru a-i asigura îngrijire profesională.

Vă mulțumim anticipat pentru orice ajutor, în numele nostru și mai ales în numele Monicăi!