Nimeni nu ar trebui să fie nevoit să își vadă părintele luptându-se pentru supraviețuire - nu doar din cauza bolii, ci și din cauza datoriilor crunte.

Dar aceasta este realitatea mea, în fiecare zi, începând din 2022.

Tatăl meu a fost diagnosticat cu sarcom Kaposi, o formă agresivă și dureroasă de cancer de piele. Și această boală l-a lovit după ani de stres, griji și sacrificii. A muncit toată viața pentru noi, împingând prin epuizare cu fiecare gram de putere pe care îl avea... dar viața nu i-a dat niciodată o pauză. Acum, în loc să își petreacă ultimii ani în pace, se luptă atât cu cancerul, cât și cu datoriile.

Am încercat să îl protejez. Am vrut să duc singură povara - dar nu am făcut decât să înrăutățesc lucrurile. Din păcate, chiar înainte de îmbolnăvirea lui, am luat împrumuturi și credite doar pentru a ne menține familia pe linia de plutire. În momentul în care a venit diagnosticul, eram deja înecați în datorii. Și astăzi, mă sufoc.

Datoriile noastre lunare au ajuns la peste 4.000 de euro. Sunt împrumuturi care s-au dublat, s-au triplat, iar acum datorăm de zece ori mai mult decât am împrumutat.

Tatăl meu nu mai doarme liniștit. Se trezește în miez de noapte, transpirat, gândindu-se la bani. Îl doare corpul, dar durerea emoțională este și mai mare - sentimentul că nu ne mai poate ajuta, iar acum noi suntem cei care trebuie să-l ajutăm.

Tratamentul său costă mai mult de 500 de euro în fiecare lună, bani pe care noi nu îi mai avem. Întregul său salariu se duce direct la plata datoriilor. Și dincolo de cancerul care îi slăbește organismul, stresul și datoriile îl distrug încet-încet. Ne simțim prinși într-un coșmar din care nu putem scăpa.

Casa este scoasă la vânzare - o ultimă încercare disperată - dar nimeni nu vine să o vadă. Nu mai avem pe cine să întrebăm, nu mai avem unde să ne întoarcem. Ne este rușine, frică și nostalgie pentru o singură zi fără frică.

Tot ce-mi doresc este să-l eliberez pe tatăl meu de acest stres. Să-l văd respirând fără panică. Să știu că mâine nu va mai fi o altă factură, un alt apel, o altă cerere. Vreau ca el să trăiască. Îl vreau sănătos. Vreau să-l țin de mână și să-i spun:

"E în regulă acum, tată. Ai trecut prin destule. Acum e rândul nostru să te salvăm".

De aceea vă cer ajutorul. Vă rog.

Orice donație, oricât de mică, este un pas spre vindecare. Un pas spre pacea pe care tatăl meu o merită.

Sprijinul dvs. se va îndrepta către:

• Tratamente lunare împotriva cancerului (peste 500 EUR pe lună)
• achitarea datoriilor care ne sufocă (4.000 €/lună)
• Oferirea tatălui meu a unei șanse reale de a trăi fără teamă sau rușine

Dacă nu puteți face o donație, vă rugăm să o distribuiți. Poate că acest mesaj va ajunge la cineva care poate ajuta.

Poate că un suflet bun va alege să fie miracolul nostru.

Din adâncul inimii mele, vă mulțumesc pentru că ați citit acest mesaj.

Sunt doar un copil care plânge de durere - și nu pot suporta să-mi pierd tatăl.