Sunt aici din disperare.

Suntem o familie de fermieri cu propria noastră afacere, dar din cauza circumstanțelor lumii și a deciziilor de afaceri care s-au dovedit a fi ruinătoare, am ajuns într-o fundătură. Suntem în mâinile unor colectori de creanțe nemiloși care profită de situația noastră și amenință să ne confiște bunurile dacă nu le dăm banii pe care îi cer pe datorii (chiar și fără știrea creditorilor cu care am negociat direct). Tatăl meu nu arată totul, dar nu-și mai ascunde disperarea, nu doarme, mama suferă din această cauză, și-a pierdut deja economiile, se aplică vechea zicală "într-o casă unde nu e pâine, toată lumea se ceartă și nimeni nu are dreptate", iar eu voi fi tată în ianuarie și mă văd fără viitor, fără puterea de a lupta. Este fără speranță.

Dar, ca orice altceva în viață, doar moartea nu are soluție. În acest caz, încercăm să vindem o bucată de pământ și, de îndată ce o vom vinde, vom plăti datoriile și vom scăpa de extorcare. Putem avea un viitor. Trebuie doar să vindem terenul. Repede.

Nu știu dacă îl vom putea vinde mâine sau peste o lună, dar peste o lună va fi prea târziu. Nu avem bani să tratăm via, să începem recoltarea, să întreținem tractorul... Nu spun că nu avem bani să mâncăm, pentru că grădina și animalele ne hrănesc. Și nu avem bani nici să ne ocupăm de recuperatorii de creanțe care ne amenință în orice moment că vin și ne iau echipamentul de care avem nevoie pentru a lucra, tractorul și utilajele. Imediat ce terenul va fi vândut, vom putea să stabilizăm lucrurile.

Nu cer să mi se dea bani, ci doar să mi se împrumute până când vom reuși să realizăm vânzarea.