id: c937ew

Schimbare loc de munca

Schimbare loc de munca

Descriere

O ultima strigare către cei cu sufletul frumos!


Ma numesc Matyas și am 51 de ani. Mam născut și am trăit într-o familie modesta fără avuții și bogații.Cu cât sau cu ce am putut am ajutat pe oricine cu ce a avut nevoie. Acuma eu am ajuns la ananghie și cer ajutorul celor care îmi înțeleg situația.


Întotdeauna am trăit la limita existentei. Părinți mau ajutat necontenit când intram sub nivelul apei, dar acuma pierzându-mi tatal am pierdut și speranța în viitor. Ce am sperat? Ca cu toții sa ne fie mai bine, sa nu mai avem grija zilei de mâine.


Va cer ajutorul pentru a schimba locul de munca. Din păcate trebuie sa schimb și locația, țara. Menționez ca sau ca damilia în chirie soția Alina 40 și fiul nostru de Codrut 15 ani. Din nefericire nu avem posibilitate de a supraviețui o luna de zile nici iei aici și nici eu într-o tara îndepărtată unde am găsit de lucru. Din acest motiv va cer ajutorul și sper în înțelegerea voastră. Nu as fi apelat la aceasta forma de a cere ajutor niciodată în viata dacă nu ar fi fost o urgenta majora pentru noi.


Mi-am dat seama ca nu pot singur, am încercat de nenumărate ori sa schimb ceva dar a fost doar o lupta cu morile de vânturi..

Am nevoie de ajutor ca să pot face pasul înainte.


Normal mias dori sa ma mut cu familie cu tot ca să nu sufere nici unul dintre noi de povara grea a despărțiri, însă nu am putea pleca fără o minima de siguranță financiara ce necesita mai mulți bani. Însă nu se știe niciodată poate reușesc sa plec cu familie cu tot.


Cu o diploma recunoscuta internațional de masseur am găsit de lucru împe teritoriul Spaniei, zonele unde sunt mulți turiști. Chiar am primit și oferte din partea spatiilor și a hotelurilor.


Pasul acesta ar fi nesemnificativ pentru omenire, dar existențială pentru mine și familia nea.


Nu avem nimic, avuții sau bogații, nu avem ce vinde și pleca cum fac mulți. Nu deținem nimic și nu am moștenit nimic. La noi are sens zicala ce ii pe mine și în dulap.


Nu știu ce sa va mai zic. Am ajuns la capătul puterilor. Asa ca va rog pe voi dacă mai aveți puterea, posibilitatea de a ne ajuta și pe noi între posibil sutelor de mii de oameni care sunt în situația noastră, sau chiar mult mai rău, faceți cum va dictează inima.


Va mulțumesc anticipat pentru toți care o sa îmi doneze pentru a realiza acest vis de a putea lucra! Nu cer de la nimeni pestele gătit doar sa il mănânc, cer ajutorul de a cumpăra o undita sa pot eu pescui.

Va doresc viata frumoasa, fericire și bucurii alături de cei dragi și niciodată sa nu dyceti lipsa din nimic. ❤️🙏❤️

Comentarii

 
2500 caractere
Zrzutka - Brak zdjęć

Niciun comentariu încă, fii primul care comentează!

Siguranța este prioritatea noastră. Dacă aveți vreo nelămurire, vă rugăm să raportați această campanie de strângere de fonduri folosind