„Povestea mea nu mai este despre pierdere. Este despre supraviețuire. Despre credință. Despre renaștere.”

Prin 2023, la o activitate Asociației Transplantaților din România (ATR) a apărut o tânără care părea abia ieșită din adolescență, cu chip luminos, cu un zâmbet cald pentru oricine, dar mai ales cu o discreție blândă, care te făcea să o remarci fără să caute atenția nimănui. S-a integrat încet în comunitate, căutând mereu cum să fie de ajutor. De curând, a ales să își doneze ziua de naștere pentru a sprijini activitățile asociației.

Numele ei este Georgiana, iar povestea din spatele zâmbetului ei... nu este una ușor de dus: Fericirea de a fi mamă i-a fost spulberată de pierderea neașteptată a sarcinii. „La 31 de ani, viața mea s-a rupt în două. În luna mai, am pierdut sarcina – o sarcină dorită, care s-a oprit din evoluție la 28 de săptămâni. A fost o durere greu de pus în cuvinte, un gol care nu poate fi umplut, doar purtat mai departe.”, povestește Georgiana.

După pierderea sarcinii a urmat imediat, vestea că este în pericol iminent: rinichii ei erau afectați și cedau câte puțin în fiecare zi. A ajuns la un spital în București, au urmat tratamente, efecte adverse ale acestora ...și nici un semn că rezultatul așteptat apare. Din contră, insuficiența renală instalată a avensat cu repeziciune, situația s-a complicat cu o necroză de șold, care a trebuit protezat ... Și toate astea în contaxtul în care emoțional, reproșurile că pierderea copilului nenăscut i s-a datorat, că a greșit ea undeva, erau acolo și împreună cu alte gânduri îi măcinau sufletul. Rinichii se degradau pe zi ce trecea și a fost înscrisă pe lista de așteptare pentru un transplant.

„Știam că timpul nu mai are răbdare. Și totuși, la doar două săptămâni după momentul în care medicii au decis să mă pregătească pentru dializă, telefonul a sunat, și așa, pe 8 decembrie 2019, viața mea s-a schimbat din nou. Am primit șansa la o nouă viață — fără nicio zi de dializă. Îmi amintesc perfect momentul în care am închis telefonul după discuția cu doamna doctor. Am simțit, cu toată ființa mea, că acel rinichi este pentru mine. Că îmi este încredințat, că de acum îmi aparține și că este datoria mea să îl duc mai departe.”

Și așa a fost: i s-a potrivit acel rinichi! L-a primit cu iubure și a început să îl protejeze cu toată ființa și puterea ei. Dar viața mai avea o surpriză dureroasă: „În 2023 am ajuns într-un alt punct dificil: divorțul. Am ieșit dintr-o relație abuzivă, atât fizic, cât și verbal. M-am prăbușit într-o depresie profundă, una care m-a dus în locuri întunecate ale minții mele. Au fost momente în care gândurile mele deveneau periculoase.”

Dar avea o datorie față de cel/cea care îi oferise darul de viață, rinichiul acela funcțional, și nu putea abandona lupta. A făcut psihoterapie, timp în care „am învățat, pas cu pas, să mă reconstruiesc. Să mă regăsesc. Să mă aleg pe mine.”

Și pentru că, de regulă, un donator în moarte cerebrală oferă 2 rinichi, odată cu rinichiul funcțional, Georgiana a primit și un „frate de rinichi”, iar ei au decis să nu despartă rinichii, ci de câte ori este posibil, să-i aducă aproape unul de celălalt și așa a crescut o extraordinară camaraderie. Și cum „fratele de rinichi” descoperise de ceva vreme ATR și se simțise parte din comunitate imediat, în 2023 a convins-o și pe Georgiana să participe la o activitate, după care și ea a revenit. „În ATR am întâlnit oameni extraordinari. Oameni cu povești poate mai grele decât a mea, dar care emană în jurul lor lumină și au o putere incredibilă în ochi. Oameni care, în ciuda tuturor problemelor aleg să fie optimiști. Care cred, la fel ca mine, că viața poate zâmbi din nou. Credința în Dumnezeu m-a ținut în picioare și mi-a dat puterea să merg mai departe, iar oamenii pe care i-am întâlnit îmi certifică, că nu sunt singură, ci parte dintr-o comunitate în care oamenii se susțin reciproc.”

ATR este despre susținere reciprocă, despre a ne asculta, a ne încuraja, a ne bucura și a ne întrista unii pentru ceilalți, iar Georgiana pune asta în cuvinte când mărturisește: „Acum duc o viață frumoasă. Am lângă mine prieteni vechi și prieteni noi, oameni care mă susțin, mă înțeleg și mă prețuiesc. Am învățat că durerea nu dispare, dar se transformă. Devine putere. Devine lecție. Devine poveste. Iar povestea mea nu mai este despre pierdere. Este despre supraviețuire. Despre credință. Despre renaștere.”

Mulțumim Georgiana pentru gânduri și sentimente împărtățite și pentru că ai ales să fi parte din comunitatea ATR!