Ea e Ana*. E verișoara mea mai mică. Deși ne apropiem de 40 de ani amândouă, pe ea o văd tot ca pe o copilă. O copilă care a îndurat multe în viața ei. Dar nu are sens acum să vă povestesc tot. 

Nu are visuri mari. Adică are, dar momentan le-a pus puțin pe pauză că a lovit-o viața în față și din toate părțile. Momentan visul ei e să trăiască. Și, dacă se poate, să trăiască cu demnitate și să-și vadă de restul problemelor care îi tot bat la ușă. Să le rezolve, pe rând, pe toate.  

Primul obstacol major e diagnosticul ăla nemilos care ridică părul pe șira spinării oricui și care amorțește pe oricine. E ceea ce putem doar să sperăm că nu va ajunge la noi sau că în curând vom descoperi leacul minune. 

Da, este cancer. Un carcinom mamar foarte agresiv, care, deși e depistat relativ repede, are șanse de răspândire de 90%. Asta înseamnă că necesită masectomie (extirparea sânilor), chimioterapie și apoi reconstrucția sânilor. Ceea ce, în total, costă cel puțin 10.000 euro. Da, în mediul privat. Acolo unde a găsit un medic empatic, răbdător, care a explicat pas cu pas ce înseamnă diagnosticul și ce alternative are. 

Ce riscuri există dacă nu face operația? Metastaze rapide, KI-47 90% - grad mare de proliferare - cancerul se poate extinde foarte rapid în corp. Încă mai așteptăm rezultatul biopsiei ganglionare pentru a afla dacă ganglionii sunt metastazici. Dacă sunt, va fi nevoie și de extirparea lor. 

Acum, probabil o să vă întrebați: 

De ce în mediul privat, dacă nu are bani? Să se opereze la stat, că decontează statul. 

Fiind într-o situație disperată, a ajuns pentru investigații în foarte multe spitale și clinici de stat și private. Din nefericire, la Institutul Oncologic, a avut parte de o experiență dureroasă și dezamăgitoare: a fost tratată cu lipsă de respect sau empatie. Redau dialogul mai jos:

A: Care e diagnosticul? O să mor?

Dr.: (sec) Da.

A (credeam că glumește): Care este diagnosticul?

Dr.: Ce bănuiam. 

A: Noi bănuiam inițial că este ceva benign. Toți medicii mi-au zis că cel mai probabil este o tumoră benignă. Deci ce este?

Dr.: Cancer. 

Ulterior, mi-a spus să mă consult cu un oncolog și a plecat grăbit.

Așa a ajuns la o clinică privată unde a fost tratată cu înțelegere și empatie și unde i s-a explicat pas cu pas ce înseamnă diagnosticul, ce investigații mai are de făcut și ce tratament se recomandă (operație și chimioterapie, ordinea fiind stabilită în urma rezultatelor tuturor analizelor). 

La ce-i trebuie reconstrucție? 

Vreau doar să vă pun următoarea întrebare: doamnelor, dacă la vârsta de 37 de ani v-ați pierde ambii sâni, cum ați privi viața? Ați mai considera că ar putea fi, chiar și în cea mai mică măsură, o viață normală? Iar domnilor le adresez următoarea întrebare: cum ați privi o femeie care nu mai are sâni, deși odată îi avea? Ați putea s-o priviți la fel ca înainte, sau ați simți inevitabil milă?

Adică vrea bani să-și pună silicoane? 

E departe de ea gândul unei operații estetice. De când o cunosc eu (adică de când s-a născut) nu a adus vorba niciodată de așa ceva. Nici măcar în glumă. 

Dar, vedeți voi, aici intervine demnitatea de care spuneam mai sus. Cum poți să trăiești cu demnitate într-o lume care, vrem sau nu vrem să recunoaștem, este destul de superficială? Cum mai poți să trăiești cu tine, după ce ți s-a extirpat ultima fărâmă de feminitate? 

Iar apropo de demnitate, ea nici nu știe că am scris acest text și nu ar fi fost niciodată de acord cu o campanie publică, dar în situații disperate, apelăm la soluții pe măsură. Doar să înțelegeți de ce nu i-am dat numele real și nici nu am pus o poză reală cu ea. 

De câteva luni, Ana nu mai are job. Firma la care lucra a intrat în insolvență, și de atunci își caută, dar piața muncii este zdruncinată în fiecare zi de măsurile fiscale, de apariția AI și de mulți alți factori care îngreunează masiv procesul găsirii unui loc de muncă. 

Dar își dorește să muncească. Să trăiască. Să se bucure de viață. 

Așa că nu mai lungesc povestea. Dacă rezonați măcar 1% și contribuiți cu oricât vreți și puteți, poate reușim să transformăm povestea asta neagră într-una cu final fericit. S-o avem alături de noi cât mai mulți ani. 

Ah, era să uit: sfatul ei pentru toate doamnele și domnișoarele: faceți ecografie mamară anual! Nu contează vârsta, genetica, obiceiurile. Cancerul nu iartă pe nimeni. 

*Numele este fictiv pentru a-i proteja identitatea și pentru a putea să o ajutăm fără să simtă milă.