Lupta continuă! Control și biopsie post-transplant
Lupta continuă! Control și biopsie post-transplant
Pentru ce veți strânge fonduri astăzi?
Descriere
Dragi prieteni, colegi și oameni cu suflet mare,
Datorită sprijinului vostru, am reușit să facem posibil transplantul de rinichi în Turcia, un pas vital pentru viața mea și a soției mele. Ați fost alături de noi într-un moment crucial, iar recunoștința noastră nu poate fi exprimată în cuvinte. Fiecare donație, fiecare mesaj de încurajare și fiecare gând bun ne-au oferit speranță și putere.
Acum, la șase luni de la operație, trebuie să ne întoarcem în Turcia pentru un control medical esențial, care va confirma succesul transplantului și ne va asigura că totul decurge așa cum trebuie. Este un control de care depinde siguranța și sănătatea noastră pe termen lung.
Din păcate, costurile acestui drum și ale investigațiilor sunt peste posibilitățile noastre și din nou avem nevoie de sprijinul vostru. Știm că mulți dintre voi ne-au ajutat deja și tocmai de aceea ne este greu să cerem din nou… Dar viața ne-a învățat că lupta nu se termină după un singur pas și că împreună suntem mai puternici.
Orice sumă, oricât de mică, ne apropie de această șansă. Chiar și o distribuire a acestui mesaj poate face diferența. Nu cerem pentru lux, ci pentru viață. Pentru siguranța transplantului care a fost posibil doar datorită vouă.
Vă mulțumim din suflet pentru tot ce ați făcut până acum și pentru orice ajutor pe care ni-l puteți oferi în continuare. Sperăm ca într-o zi să putem întoarce binele pe care ni l-ați oferit!

Nu există încă nicio descriere.
Creați un link de urmărire pentru a vedea ce impact are partea dvs. asupra acestei campanii de strângere de fonduri. Aflați mai multe.
Creați un link de urmărire pentru a vedea ce impact are partea dvs. asupra acestei campanii de strângere de fonduri. Aflați mai multe.