Sunt mama a șase copii… și mă lupt cu cancerul ca sa nu mor. Lupt ca sa nu îmi las copiii orfani. 

Sunt atât de micuti, încât gandul ca pot rămâne fără mine intr-o lume atâta de mare mǎ doare până în adancul sufletului.

Cuvintele acestea mă dor, dar sunt adevărate. Am cancer, iar boala nu mai așteaptă. În fiecare zi mă uit la copiii mei și încerc să-mi ascund lacrimile. Îi privesc cum râd, cum se joacă, cum își fac planuri despre „când vor fi mari”… iar eu mă gândesc cu teamă: Oare voi mai fi acolo să-i văd crescând?

Plâng și implor pe Dumnezeu să mǎ ținǎ cat mai mult lângă ei. În fiecare zi stau țintuită într-un scaun cu rotile și le gătesc de mâncare, am grijă de ei să le ofer toată căldura mea.

  Fiecare dintre ei are nevoie de mine. Cea mica încă se trezește noaptea și mă caută cu mânuțele ei calde. Ceilalți mă întreabă de ce merg atât de des la spital, de ce sunt palidă, de ce obosesc așa repede. Le zâmbesc și le spun că mama doar „face tratament”. Dar în sufletul meu e un strigăt de durere și teamă, pentru că știu că, fără ajutor, timpul meu alături de ei s-ar putea opri curând.

  Medicul mi-a spus clar: există o șansă. O șansă reală la viață, la vindecare. Dar ea costă 70.000 de euro. O sumă uriașă pentru o mamă care își vinde totul doar ca să mai prindă o zi lângă copiii ei. Nu cer milă. Cer o mână întinsă, o inimă care să bată alături de a mea.

  Vreau doar să trăiesc. Să-i duc la școală, să le pun masa, să le spun povești seara, să le șterg lacrimile când cad. Nu vreau ca ei să crească fără mine, să privească o poză și să spună: Asta era mama…

  Vă rog, din suflet, ajutați-mă să rămân.Ajutați-mă să le mai pot spune noapte bună. Ajutați-mă să nu-mi las cei șase copii orfani.

  Orice gest contează. Orice donație înseamnă o zi în plus, o speranță, o șansă la viață.

Vă rog, nu lăsați moartea să mă răpească din brațele lor.

Vă mulțumim!